LEGO®
capitolul 2

Spirala Chihlimbarului – Capitolul 2: Rainburrow

Sub Taverna Yang...

La început am fost ușurată să cad printr-o trapă ascunsă din Rainburrow, dar apoi am observat în ce stare e „bârlogul” lui Chamille și am simțit un nod în stomac. Oriunde mă uitam erau lăzi și cutii de bunuri, pe care sunt 99% sigură că nu ar fi trebuit să le aibă. Cred că Karlof avea dreptate când se referea la modul în care și-a petrecut ea timpul...

„Ai venit devreme!”, răsună o voce dintr-un colț întunecat, luminat doar de un șir de ecrane de computer. Chamille sorbi ultimele picături dintr-o granita și sări, practic, peste scaunul ei ca să mă vadă. „A trecut prea mult timp, Sky! Nu trebuie să inventezi o călătorie visată doar ca să mă vezi.”

Chicotesc nervos și încerc să maschez ce simt despre activitățile ei actuale printr-o conversație ușoară și un rezumat al viziunii mele. Abia am terminat de descris satul, că Chamille a și sărit înapoi în scaunul ei și a început să tasteze de mama focului. Câteva secunde mai târziu, îmi arătă un sătuc bizar, care arăta exact ca în viziunea mea.

„Aici e! Chiar în josul văii, sub Dealul Bântuit. Cel puțin șase bloggeri culinari spun că au cele mai bune găluști din lumea NINJAGO®. Se pare ca ai concurență, Sky. Sigur nu ăsta e adevăratul motiv pentru care vrei atât de tare să mergi acolo, nu?”

Dacă satul din vale este real, atunci poate că visul meu chiar a fost o viziune și poate că mama e, într-adevăr, încă acolo! E un singur mod de a afla!